Riști să primești o pedeapsă cu închisoare conform Codului Penal sau o amendă penală.
Hotărârea dată de către Judecătoria Reghin este despre deținerea fără drept a unei arme neletale și a muniției aferente, faptă încadrată la art. 342 alin. 2 Cod penal – nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Totul a pornit de la un denunț (denunțul îl ajuta pe denunțător pentru a beneficia de dispozițiile legale privind reducerea pedepsei ce urma să îi fie aplicată într-o cauză instrumentată de DIICOT), prin care s-a arătat că inculpatul ar deține la domiciliu o armă adusă din străinătate, fără acte legale.

În urma verificărilor în Registrul Național al Armelor, s-a constatat că inculpatul nu era înregistrat ca deținător legal de arme letale sau neletale. Ulterior, în baza unui mandat de percheziție domiciliară, la locuința inculpatului au fost găsite:
Inculpatul a recunoscut că deținea pistolul de aproximativ 17 ani, că îl cumpărase din Ungaria și că nu știa că este necesară autorizarea în România. A susținut că îl păstra pentru siguranța familiei și că nu l-a folosit niciodată.
Instanța a reținut că arma era neletală, dar era supusă autorizării. Faptul că nu a fost folosită și că era păstrată la domiciliu a redus gravitatea concretă a faptei, dar nu a înlăturat caracterul penal al acesteia.
Instanța a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă: chiar dacă nu s-a dovedit că știa efectiv obligația de autorizare, acesta a păstrat arma fără să clarifice regimul juridic al acesteia.

Instanța a decis următoarele:
Chiar dacă o armă este neletală și nu este folosită, deținerea ei fără autorizație poate constitui infracțiune. Faptul că arma a fost cumpărată din străinătate sau că persoana nu știa exact regimul legal din România nu înlătură automat răspunderea penală.
Dacă vrei să știi care sunt etapele procesului penal în România și ce poți face dacă ai un dosar penal, citește acest articol Ce pot să fac dacă am un dosar penal?
Hotarâre nr. 262/2026 din 10.06.2026 pronunțată de Judecătoria Reghin, cod RJ e9g9dd335 (https://www.rejust.ro/juris/e9g9dd335)
deținerea fără drept a unei arme neletale deținerea fără drept a unei arme neletale