Polițistul a fost amendat cu 500 lei de către procuror într-un dosar de urmărire penală pe care îl avea de soluționat.

Cum s-a ajuns aici?

Contestatorul, avea calitatea de organ de cercetare penală în cadrul I.P.J. Covasna, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.

Amenda fusese aplicată pentru faptul că nu ar fi îndeplinit, în mod nejustificat și repetat, dispozițiile procurorului, ceea ce ar fi dus la tergiversarea cercetărilor într un dosar de urmărire penală.

Ce a invocat polițistul?

Polițistul a susținut că întârzierile nu au fost nejustificate bazându-se pe următoarele considerente:

  • a avut un volum mare de muncă
  • a fost în concediu legal de odihnă 
  • după revenirea din concediu a avut alte sarcini urgente
  • a asigurat temporar conducerea serviciului în lipsa șefului
  • suspectul, din dosarul care s-a întârziat, se afla în străinătate și nu putea fi ușor citat/audiat
  • unele sarcini din dosarul de urmărire penală au fost totuși îndeplinite

Ce a reținut instanța de judecată?

Judecătorul de drepturi și libertăți, analizând situația contestatorului, a reținut următoarele:

  • este de notorietate volumul ridicat de activitate pe care organele de poliție îl au de gestionat
  • lipsa resurselor umane cu care se confruntă acestea
  • diversitatea sarcinilor pe care le au de îndeplinit dat de faptul că, în general, polițiștii, pe lângă activitatea specifică organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, au de gestionat și sarcini cu specific polițienesc trasate de șefii din Poliție.

Ce a decis instanța de judecată?

Judecătorul de drepturi și libertăți, a decis următoarele:

  • a admis cererea polițistului
  •  a anulat amenda judiciară de 500 lei aplicată prin prdonanță de către procuror
  • a atras atenția polițistului să trebuie să trateze cu prioritate sarcinile dispuse de procuror, și dacă are alte atribuții ce îl împiedică să îndeplinească la timp sarcinile, să solicite degrevarea de sarcini polițienești
  • situația dedusă judecății poate constitui doar un avertisment.

Reguli privind amenda judiciară

Potrivit art. 284 Codul de procedură penală referitor la procedura privitoare la amenda judiciară: 

  1. Amenda se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară şi de instanţa de judecată, prin încheiere.
  2. Persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii.
  3. Dacăersoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune anularea ori reducerea amenzii.
  4. Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanţă va fi soluţionată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere.
  5. Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluţionată de un alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori de un alt complet, prin încheiere.

Considerente finale pentru amenda judiciară

O amendă judiciară aplicată pentru întârzierea îndeplinirii dispozițiilor procurorului poate fi anulată de către instanța de judecată dacă persoana amendată justifică motive reale și obiective pentru întârziere, precum volumul mare de muncă, lipsa resurselor, concediul sau atribuțiile suplimentare. 

Dacă vrei să știi care sunt etapele procesului penal în România și ce poți face dacă ai un dosar penal, citește acest articol Ce pot să fac dacă am un dosar penal?

 

Încheiere de dezînvestire din 10.06.2026 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, cod RJ 73826de62 (https://www.rejust.ro/juris/73826de62)

 

Polițist amendat de către procuror Polițist amendat de către procuror