Poliția a fost sesizată prin 112 cu privirea la o persoană aflată în spațiul publicat în stare de ebrietate care se manifesta indicent (adică nu era îmbrăcat). Agenții de poliție s-au deplasat la fața locului și l-au găsit pe inculpat în timp ce agresa fizic o altă persoană.
În momentul intervenției, inculpatul a deveenit agresiv față de polițiști:

Art 257 din Codul penal.
Instanța de judecată s-a bazat în hotărârea data pe mai multe probe:

Instanța de judecată a reținut că faptele comise de inculpat constituie infracțiunea de ultraj, deoarece au fost comise împotriva unor polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Au fost reținute 3 fapte:
Instanța de judecată a reținut că ultrajul nu protejează doar persoana polițistului, ci și autoritatea statului. În cauză, compartamentul inculpatului a fost considerat grav deoarece a presupus:
Instanța de judecată a aplicat următoarele pedepse:

Faptele erau comise în consurs, instanța de judecată a contopit pedepsele și a stabilit pedeapsa finală de 2 ani și 8 luni închisoare.
Curtea de apel a hotărât reducerea pedepselor astfel:

Lovirea, scuiparea sau amenințarea unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu poate atrage condamnarea pentru infracțiunea de ultraj iar instanța de judecată poate aplica pedeapsa cu închisoarea, mai ales dacă faptele sunt repetate, agresive și comise de o persoană cu antecedente penale.
Dacă vrei să știi care sunt etapele procesului penal în România și ce poți face dacă ai un dosar penal, citește acest articol Ce pot să fac dacă am un dosar penal?
Hotarâre nr. 312/2026 din 18.02.2026 pronunțată de Judecătoria Brașov, cod RJ e9d2ge783 (https://www.rejust.ro/juris/e9d2ge783)
Ce se întâmplă dacă înjuri și ameninți un polițist Ce se întâmplă dacă înjuri și ameninți un polițist